În două ore și jumătate, miniștrul de Interne, Lucian Bode, și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, din Guvernul Cîțu au anunțat un număr diferit de pacienți care și-au pierdut viața în incendiul produs, vineri dimineață, la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.
Inițial, la ora 11.32, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a transmis că în incendiu au murit 9 pacienți.
Cseke a spus și el, la ora 12.15, că este vorba despre 9 morți din totalul de 10 pacienți intubați la ATI.
Cu puțin timp înainte, anunțase aceeași cifră și șeful ISU Dobrogea, col. Cristian Amarandei.
La ora 13.50, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanța, Viorel Teliceanu, a anunțat că anchetatorii investighează moartea a 7 pacienți COVID, în dosarul deschis pentru uciderea din culpă, în timp de șeful ISU Dobrogea și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, au declarat că sunt 9 persoane decedate.
Confuzia s-a produs după ce de la Spitalul Județean Constanța s-a anunțat că 3 pacienți transferați acolo au murit, constatându-se apoi că este vorba despre unul singur.
Viorel Teliceanu a spus că nu toți cei 5 pacienți decedați la Spitalul de Boli Infecțioase au fost găsiți pe paturi, unii dintre ei încercând să ajungă la lift. Nu erau toți arși, unii au murit intoxicați cu fum, a mai spus procurorul. El a mai spus că trebuie reconfirmată identitatea celor 7 victime, urmând să fie recunoscuți de către rude.
Ulterior, la ora 14.10, ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat că există 7 morți, nu 9.
La ora 15.00, Raed Arafat și-a cerut scuze, în stilul propriu, pentru bâlbâiala raportării victimelor: „Se întâmplă atunci când raportăm date în dinamică. Bine că sunt numai 7 și nu 9 victime (…) Situația este sub control și pacienții transferați sunt în siguranță”.