În urma acțiunilor desfășurate în cursul anului 2017 de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – structură aflată în cadrul Ministerului de Interne – au fost inculpate 1.058 de persoane, dintre care 189 lucrători ai MAI, 27 cu funcţii de conducere şi 162 de execuţie, se arată în bilanțul DGA prezentat joi. (Vezi document la finalul articolului)

În baza delegărilor dispuse de procurorii de caz, poliţia judiciară din cadrul DGA a efectuat acte procedurale şi a participat la instrumentarea unor dosare complexe, sub directa coordonare a procurorilor de caz din DNA, Parchetul General, DIICOT.

În anul 2017, s-au efectuat cercetări și au fost înaintate la parchet 2.785 de dosare penale. Dintre acestea, 1.030 au fost iniţiate din sesizarea DGA, iar 1.755 au fost primite de la diferite structuri de
parchet.

Repartiția pe structurile de parchet este următoarea: 420 au fost înaintate la D.N.A., 135 la unităţile D.I.I.C.O.T., iar 2.230 la structurile centrale şi teritoriale ale P.Î.C.C.J.

Activitățile procedurale realizate de ofițerii D.G.A. s-au desfășurat în baza unui număr total de 4.420 ordonanțe de delegare ale unităților de parchet soluționate, din care 551 de către
D.N.A., 317 de la D.I.I.C.O.T. şi 3.552 de la structuri ale P.Î.C.C.J.

Ca urmare a activităţilor procedurale derulate de poliţiştii D.G.A., procurorii de caz au emis rechizitorii în 299 dosare şi au încheiat 88 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (+83% raportat la
anul anterior), ceea ce presupune o finalitate crescută a cazurilor instrumentate de poliția judiciară a D.G.A..

Rechizitoriile și acordurile de recunoaștere a vinovăției însumează un total de 387, ceea ce reprezintă, în medie, unul pe zi. (Cazurile reprezentative din activitatea de combatere sunt prezentate în Anexa nr. 2).

Tipologia faptelor de corupție

Referitor la tipologia faptelor de corupție, procentual s-au înregistrat 13% infracțiuni de luare de mită, 26% dare de mită, 6% trafic de influență, 3% cumpărare de influență, 17% infracțiuni la Legea nr. 78/2000, respectiv 35% alte infracțiuni în legătură cu fapte de corupție.

În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse, au fost puse în aplicare mandate de arestare preventivă faţă de 96 persoane, din care 83 arestate la domiciliu. Totodată, faţă de 186 de persoane s-a
dispus controlul judiciar.

În sprijinul activităţii de cercetare penală, poliţiştii D.G.A. din cadrul formaţiunii specializate au realizat 120 acţiuni de prindere în flagrant, care au vizat 147 persoane cercetate pentru fapte de corupţie sau asimilate.

Download (DOC, Unknown)

Download (DOCX, 19KB)

Download (DOCX, 17KB)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version