UPDATE ora 20.30: Cel mai recent bilanț arată că 10 pacienți au decedat, iar 7 răniți, între care și medicul de gardă sunt în stare critică.
 
 
O catastrofă s-a produs, sâmbătă seară în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean din Piatra Neamț: un incendiu izbucnit la secția de Terapie Intensivă (ATI) a provocat moartea tuturor celor 8 pacienți cu COVID-19 intubați într-un salon, precum și a altor 2 dintre ceilalți 8 aflați în salonul alăturat, care au inhalat foarte mult fum.
 
Medicul de gardă a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și se află în stare critică, potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.
 
Ceilalți pacienții de pe întreg etajul au fost evacuați și sunt îndreptați către alte spitale.
 
Toți erau pacienți infectați cu SARS-CoV-2.
 
Din primele informații, se pare că un scurtcircuit a determinat incendiul, exact ca la tragedia din urmă cu 10 ani de la Maternitatea Giulești.
 
8 manageri în ultimul an
 
Managerul Spitalului Județean Neamț, instituție aflată în subordinea CJ Neamț păstorit de Ionel Arsene (PSD), este Lucian Micu, fost primar PNL-ist migrat la PSD după ce nu a mai putut candida deoarece a fost descoperit de ANI incompatibil.
 
Amintim însă că în ultimul an au fost numiți 8 manageri la acest spital. Unul dintre ei, Marius Ghineț, patron de pompe funebre, a fost instalat în funcție de însuși ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în perioada stării de urgență. 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version