Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii 317/2004 (privind Consiliul Superior al Magistraturii) din pachetul Legilor Justiției.
Motivul este acela că sesizarea a depășit termenul legal de depunere.
Amintim că președintele Iohannis a atacat la CCR și Legea 304 din pachetul Legilor Justiției, dar sesizarea i-a fost respinsă din același considerent.
Este de așteptat ca și a treia Lege a Justiției, Legea 303/2004 modificată de Parlament înainte de Crăciun, să fie atacată de șeful statului – evident pentru a trage de timp uzând de dreptul conferit de Constituție.
În prezent, aceată lege se află la Parlament, după ce președintele a retrimis-o pentru revizuire.
Amintim că președintele Iohannis a cerut avizul Comisiei de la Veneția, for care se va întruni în luna octombrie.