Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Inspecția Judiciară o verifică pe judecătoarea care l-a citat în sală pe studentul omorât cu mașina de Vlad Pascu drogat, la 2 Mai / 

Breaking News:

CCR: Abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională; a fost afectat un drept legal dobândit

Curtea Constituţională a României (CCR) a desființat, marţi, Legea nr.192/2023 de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, pe motiv că „a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice”.

Concret, Curtea a decis că pensia specială este un drept câștigat de senatorii și deputații foști și actuali care au ieșit la pensie și au încasat deja măcar pe o lună aceast privilegiu.

Ceilalți însă, care încă nu s-au pensionat, nu vor „pupa” pensia specială.

„În şedinţa din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct.2, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023”, anunţă Curtea Constituţională. 

„Având în vedere că această indemnizaţie se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reţinut că principiul securităţii juridice protejează dreptul legal al deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2023 la indemnizaţia pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, menţionează Curtea.

CCR afirmă că, „prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei şi nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puţin a unui mandat reprezentativ”.

„Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) privind principiile statului de drept şi al securităţii juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii şi ale art.44 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv