Completul de 5 judecători al instanței supreme a decis luni, după două amânări, că dosarul clanului Cosma trebuie rejudecat.

În primă instanță, Completul de 3 judecători l-a condamnat la 8 ani de închisoare pe fostul baron PSD de Ploiești, Mircea Cosma, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, și la 5 ani de închisoare pe Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă. 

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, iar până la soluția dată de instanța de fond au trecut 3 ani.

Iată că acum, după 4 ani, aflăm că întreaga cauză trebuie reinstrumentată la Direcția Națională Anticorupție și rejudecată la ÎCCJ.

Iar cum o sentință are putere de lege, ea trebuie pusă în aplicare de îndată.

Este de neînțeles însă de ce Completul de 5 judecători a amânat de două ori pronunțarea acestei decizii, dar mai ales de ce a descoperit abia după un an și jumătate că magistrații din completul inferior (care au pronunțat sentința la 1 noiembrie 2016) nu au judecat corect.

Vom vedea în motivare și opinia separată, deoarece decizia de rejudecare nu a fost luată cu majoritate.

Procedură încălcată de instanța de fond, descoperită după un an și jumătate!

A fost invocat Art. 421, alin. 2, lit b din Codul de procedură penală, care prevede că instanța la judecata de apel:

“b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă”.
1 milion de euro șpagă disimulată în lucrări subcontractate fictiv

Astfel, Completul de 5 judecători nu critică rechizitoriul DNA, ci pe cei 3 magistrați de la completul inferior.

În acelaşi dosar, afaceristul Răzvan Alexe, acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, fusese condamnat de prima instanță la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, la 6 ani de închisoare, pentru de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Răzvan Alexe.

Sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova – şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină de la CJ Prahova trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări sunt “Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova”, “Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe” şi “Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Potrivit rechizitoriului DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

“Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv 1.890.064 lei – inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei – inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 – 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei. Suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil – obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a ‘achiziţionat’ de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari, şi este în cuantum de 487.000 lei”, susţin procurorii anticorupție.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version