Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări Cod Galben de ploi torențiale, caniculă și disconfort termic, până marți.

Prima atenționare Cod Galben este de caniculă și disconfort termic, valabilă luni, între orele 12:00 – 19:00, în sudul și sud-estul țării.
„Disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33…37 de grade”, precizează ANM.
A doua avertizare este de ploi torențiale, valabilă tot luni, între orele 12:00 – 21:00.
Local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
A treia avertizare este de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă marși, între orele 3.oo – 12.00.
În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și vestul Olteniei, precum și în zonele montane, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat și se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marți (07 iulie). În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.
De miercuri, temperaturile vor scădea cu 7 grade Celsius, ajungând la temperaturile normale începutului de iulie, în toată țara. Astfel, nu se vor mai depăși 29… 30 de grade. În vestul țării însă, vor fi maxim 20 de grade.
De joi însă, temperaturile vor urca din nou spre 32 de grade Celsius.