Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod Galben de ploi tornețiale, valabilă vineri, între orele 12:00-22:00, pentru zone din Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova.


Astfel, în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi la munte vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

De asemenea, de vineri, ora 12:00, până duminică, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de manifestări de instabilitate atmosferică ce vizează toată ţara.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri şi sâmbătă (11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25-50 l/mp.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version