O avertizare Cod Roşu de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabilă timp de două zile, a fost emisă de meteorologi pentru şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Alte 10 județe sunt afectate, parțial sau total, de alerte Cod Portocaliu, iar aproape tot restul țării se află sub incidența unui Cod Galben – inclusiv de furtuni, în 18 județe.
Cod Roșu: 30 iunie și 1 iunie
Judeţele afectate: Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. În zonele joase din aceste judeţe se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge şi depăşi recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38-39 de grade, la umbră, în judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopţilor, temperaturile se vor menţine ridicate şi doar în orele dimineţilor se vor înregistra valori în general de 20-24 de grade – chiar și acestea caracterizând nopți tropicale.
Cod Portocaliu: 30 iunie și 1 iunie
Judeţe afectate: Botoşani, Iaşi, Mureş şi, parţial, Suceava, Neamţ, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Timiş. Local în zonele joase din Banat, Transilvania şi Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne şi nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
Meteorologii notează că temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.
Cod Galben: 30 iunie și 1 iunie
potrivit căruia în intervalul menţionat valul de căldură se va menţine în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade.
Cod Galben de furtuni: 30 iunie
Judeţele afectate: Harghita, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, parţial, şi Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Teleorman şi Ialomiţa, integral. Pe parcursul zilei, în intervalul orar 14:00 – 21:00. Astfel, în cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Dobrogei, estul Munteniei, precum şi local în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (cu viteze de peste 55…70 km/h), descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp.