USR a sesizat Comisia de la Veneția pe tema pachetului de legi ale Justiției inițiat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și aprobate de Guvernul Ciucă. Parlamentul a înființat o comisie specială – denumită de USR „Comisia specială Iordache 2” – ce urmează să dezbată, pe capitole, cele trei proiecte de lege.
Numai că USR cere acum coaliției PSD-PNL-UDMR ca „un vot final în Comisia specială Iordache 2 să nu se dea până la un aviz din partea Comisiei de la Veneția”.
„Comisia de la Veneția va emite o opinie pe cele trei legi ale justiției. Asta am cerut astăzi în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor. PSD-PNL ar trebui să nu se grăbească: să aștepte punctul de vedere solicitat și să-l implementeze în raport cu prevederile MCV și GRECO”, a declarat Iulian Bulai, deputat USR și președinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).