Declararea stării de urgență, prin decret prezidențial, din cauza epidemiei de coronavirus va aduce și un prefect pentru București, după ce funcția a devenit vacantă în urmă cu trei luni, pe 10 decembrie 2019, când Guvernul Orban l-a eliberat din funcție pe Cristian Marius Ghincea, numit de Viorica Dăncilă, dar acesta a atacat în justiție Hotărârea de Guvern.

Primăria și Prefectura Capitalei foto Jan Mihai Pâlșu

Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară, că Guvernul va numi un prefect al Bucureştiului „cât de curând”, în maximum două săptămâni.

“În ceea ce priveşte numirea unui prefect al Capitalei, cât de curând vom numi un prefect al Capitalei. Sigur că în perioada asta a existat un subprefect care a exercitat toate atribuţiile prefectului şi nu a creat probleme în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei prefectului, dar vom numi un prefect în maximum două săptămâni”, a precizat Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă online, răspunzând la o întrebare despre solicitarea adresată de conducerile USR şi PLUS la nivel de Bucureşti privind numirea unui prefect al Capitalei, având în vedere, între altele, decretarea stării de urgenţă şi faptul că funcţia este vacantă de trei luni. 

Cristian Marius Ghincea fusese numit în funcția de prefect al Capitalei în iulie 2019. Anterior, funcția a fost ocupată de Sever Romulus Stana, din luna ianuarie 2019, după ce Guvernul Dăncilă a decis pe 20 decembrie 2018 încetarea mandatului pentru Speranţa Cliseru, în urma scndalului privind intervenția în forţă a jandarmilor la mitingul din 10 august. Sever Romulus Stana fusese consilier al primarului din sectorul 6, Gabriel Mutu, președinte interimar al PSD București, cu care Gabriela Firea era în conflict la vremea respectivă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version