Secţia pentru procurori a CSM a amânat miercuri pentru 27 iunie pronunţarea în cazul acţiunii disciplinare declanșată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe motiv că a refuzat să se prezinte la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009, condusă de Consuela Florea – propulsată de condamnatul penal Dan Voiculescu.

Inspecția Judiciară o acuză pe șefa DNA de “manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, potrivit unui comunicat de presă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version