Deputatul Lucian Bode a ajuns luni la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
După ce a stat aproape o oră şi jumătate la discuţii cu procurorii, Bode a ieşit şi a precizat că a fost audiat ca martor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2012.
Este vorba despre acelaşi dosar în care a fost audiat săptămâna trecută, tot ca martor, şi Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii.
Bode, fost ministru al Economiei în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, a precizat că “nu am avut nicio responsabilitate în legătură cu finanţarea campaniei electorale din 2012. Sunt de 18 ani în serviciul public şi este prima dată când sunt chemat pentru a fi audiat ca martor. Dacă pot să ajut organele de anchetă, o fac cu bucurie”.
Unul dintre personajele principale ale acestui dosar este Elena Udrea, în vizorul procurorilor fiind finanţarea ilegală a campaniei electorale a PDL din 2012.
Săptămâna trecută, după ce a dat ochii cu procurorii DNA, Theodor Paleologu chiar preciza că “eu am atras atenţia încă din 2008 în legătură cu modalitatea de finanţare a campaniilor electorale”.