La o lună de la bilanțul activității pe 2015, șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din cadrul MAI, chestorul principal de poliție Jănică Arion-Ţigănaşu, şi adjunctul său, chestorul de poliţie Genu-Eduard Radu, au fost trași pe linie moartă.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele pentru încetarea raporturilor de serviciu ale acestora cu Ministerul Afacerilor Interne.
Chestorul principal de poliție Jănică Arion-Ţigănaşu (58 de ani) a fost numit la conducerea DGA în 23 noiembrie 2010, fiind împuternicit în locul lui Liviu Popa, după numirea acestuia la conducerea Poliţiei Române.
Ulterior, Jănică Arion-Ţigănaşu a obţinut prin concurs funcţia de director general al DGA dar a rezistat în funcție numai 3 ani. A fost dat jos în 3 decembrie 2013, de ministrul PNL (USL) al Internelor, Radu Stroe.
Însă după numai 3 luni, când Stroe a demisionat în urma accidentului aviatic din munții Apuseni, Arion Țigănașu a revenit pe post, readus de ministrul Gabriel Oprea, în februarie 2014.
Astăzi, Arion-Țigănașu își încheie cariera la șefia DGA după 6 ani.
Fostul șef al Inspectoratul General de Aviaţie, trecut în rezervă
Iohannis a semnat, de asemenea, decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenentului cu trei stele Dorel Grădinaru din Ministerul Afacerilor Interne. Acesta a condus Inspectoratul General de Aviaţie din Ministerul de Interne, fiind demis de la conducerea instituţiei după tragedia de la Constanţa când un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol.
Totodată, a fost eliberat din funcţie şi chestorul de poliţie Viorel Dosaru, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, al cărui nume apare în dosarul de evaziune fiscală clasat de procurorul Lucian Papici.