Direcția Națională Anticoprupție (DNA) anunță sec, într-un comunicat de presă remis marți dimineață, că perchezițiile de luni de la Guvern au avut loc în 5 birouri și vizează suspiciuni de fapte asimilate infracțiunilor de corupție comise în luna iulie 2017. 

Iată comunicatul integral al DNA:

“Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media în contextul apariției în spațiul public a unor informații, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”. 

Amintim că luni seară s-au ridicat mai multe documente din sediul Guvernului iar surse din instituție au precizat că vizat ar fi Mihai Busuioc, de la Secretariatul General al Guvernului (SGG), pe care fostul premier Sorin Grindeanu l-a demis în luna iunie, numindu-l în locul lui, pentru puțin timp, pe Victor Ponta. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version