Dragnea și Tăriceanu n-or să mai aibă nicio scuză pe viitor, după ce prin-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a spus să-l sune direct pentru a clarifica orice subiect, nu să se repeadă cu acuzații în presă că reprezenanța CE la bucurești ar dezinforma.

Declaraţiile lui Timmermans vin după ce Liviu Dragnea a susținut că membrii reprezentanţei CE l-a dezinformat pe timmermans cu privire la declaraţiile Vioricăi Dăncilă, în perioada preluării mandatului.

“Vreau să evit orice fel de neînţelegere şi de aceea am stabilit că vom avea contacte directe cu instituţiile implicate şi tocmai pentru că se depun eforturi intense mari, suntem bine informaţi, putem fi mai bine informaţi dar nu am avut impresia că nu am fost informaţi. (…) Motivul pentru care suntem în contact direct, ca preşedintii Camerelor să mă sune direct când au impresia că nu am înţeles. Să meargă în presă dacă vor, dar să mă sune pentru că merge mai bine dacă vorbim direct”.

Oficialul european a spus că instituţia pe care o reprezintă este foarte bine informată, iar scuza că nu ar exista o bună informare nu va mai exista pe viitor, deoarece va exista un contact direct.

 

“Vreau să evit orice fel de neînţelegere şi de aceea am stabilit că vom avea contacte directe cu instituţiile implicate şi tocmai pentru că se depun eforturi intense mari, suntem bine informaţi, putem fi mai bine informaţi dar nu am avut impresia că nu am fost informaţi. (…) Motivul pentru care suntem în contact direct, ca preşedintii Camerelor să mă sune direct când au impresia că nu am înţeles . Să meargă în presă dacă vor, dar să mă sune pentru că merge mai bine dacă vorbim direct”, a declarat Frans Timmermans.

El a precizat că există o echipă bună a Comisiei Europene la Bucureşti şi mereu va informa corect.

Despre MCV, Timmermans a spus: “Mesajul meu este următorul: în ultimii 20 de ani aţi obţinut atât de multe lucruri în ceea ce priveşte independenţa justiţie din România, s-au obţinut de asemenea multe lucruri în ultimii 11 ani de la aderarea UE, datorită şi MCV. E ca şi cum aţi fi alergat un mataron, iar acum sunteţi pe ultima sută de metri Mesajul meu: alergaţi în continuare, dar nu în direcţia greşită. Mai sunt câteva recomandări doar, nu alergaţi în direcţia opusă. Asta doar dacă vom alerga în continuare. E nevoie de următoarele lucruri: cel mai important, ca toţi cei implicaţi să muncească împreună, nu unul împotriva celorlalţi”, a spus numărul doi din Comisia Europeană.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version