Emanoil Savin, primarul din Buşteni, este unul dintre cei mai longevivi edil din România.

emanoil-savin

Se află deja la al treilea mandat ca primar şi este convins că va câştiga fără probleme şi alegerile din iunie, deşi între timp a schimbat tabăra şi a trecut la Partidul Social Democrat.

Totuşi, Emanoil Savin a ajuns, vineri, la sediul din Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Edilul nu a vrut să dea detalii despre motivul pentru care a fost chemat la DNA, limitându-se în a spune că “am venit să depun nişte documente în legătură cu o lucrare efectuată de Romsilva”.

S-a spus la un moment că Savin ar urma să depună un denunţ, însă primarul din Buşteni a anunţat că nu este de acord cu asemenea demersuri.

Pe de altă parte, Emanoil Savin a ţinut să precizeze că a trecut de la Partidul Naţional Liberal la Partidul Social Democrat nu pentru că ar urma să obţină nişte avantaje “ci pur şi simplu pentru că nu mă mai regăseam în echipa respectivă, după ce PNL a fuzionat cu PDL”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version