Noul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, i-a chemat luni la discuţii pe şefii parchetelor: procurorul general al României, Augustin Lazăr, pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

iohannis_kovesi_27832600

UPDATE ora 12.50: Laura Codruța Kovesi a sosit la circa 10 minute după șeful DIICOT și nu a vrut să facă nicio declarație la intrare, arătând că nu vrea să întârzie la întâlnire: “Am să vă răspund la întrebări când ies, mulțumesc frumos”, a repetat ea de câteva ori, la insistențele jurnaliștilor.

UPDATE ora 12.45: Procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a sosit în jurul orei 12.40.

“În primul rând o să vedem despre ce este vorba. Nu am avut o agendă, mai multe o să știm după ce ies din instituție, vom vedea ce dorește domnul ministru”, a declarat Horodniceanu.

Întrebat despre modificarea Codurilor penal și de procedură penală, șeful dIICOT a spus: “Nu știu pe ce coordonate va fi discuția de astăzi, să vedem ce dorește Guvernul”.

Horodniceanu a mai declarat, răsunzând întrebărilor jurnaliștilor legate de ridicarea măsurilor impuse prin MCV, că “urmează, pe pași firești”.

“Vom avea nevoie de un sediu”, a mai declarat el.

În așteptarea Laurei Codruța Kovesi, au fost chemați și câțiva jandarmi.

UPDATE ora 12.30: Primul care a sosit a fost procurorul general Augustin Lazăr, care a făcut următoarele declarații jurnaliștilor:

“Întâlnirea de lucru vizează problematica resurselor Ministerului Public, discuții despre buget și chestiuni de logistică”, a declarat Lazăr, la sosirea la sediul Ministerului Justiției.

La sediul ministerului Justiției a venit și Bogdan Licu, adjunct al procurorului general, care a afirmat că speră la un buget care “să îndeplinească cerințele Ministerului Public”.

“Avem investiții de făcut, o sumă estimativă o vom discuta cu Ministerul Finanțelor”, a spus Licu.

Întrebat care este prioritatea pentru acest an în privința investițiilor, Licu a răspuns că finalizarea lucrărilor începute la diferitele sedii ale Ministerului Public din teritoriu și, dacă s-ar putea, un sediu secundar pentru DIICOT.

El a spus că sediul actual al DIICOT este insuficient. “Este insuficient pentru că (…) s-a adoptat o ordonanță nouă de funcționare a DIICOT-ului, a crescut numărul de personal, activitățile, plus serviciul tehnic care va trebui înființat”, a explicat Licu.

Ministrul Justiţiei a anunțat încă de vineri că va avea întâlniri cu procurorul general, urmând să discute şi situaţia Laurei Codruţa Kovesi, în contextul înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă şi a dosarului de la parchet.

Întrebat despre o posibilă retragere din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei codruța Kovesi, Florin iordache a declarat că “nu văd de ce”:

“E o anchetă în derulare la Parchetul General. Această discuţie o voi avea şi săptămâna viitoare când mă văd cu procurorul general şi cu adjuncţii dumnealui.(…) Atâta timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, atâta timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version