Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, a devenit personaj important în viaţa românilor, după ce şi-a luat inima în dinţi şi a făcut mai multe denunţuri la Direcţia Naţională Anticorupţie.

alina magureanu (2)

Fosta noră a fostului şef al Serviciului Român de Informaţii a lovit în toate ţintele posibile, denunţurile sale vizându-i pe Măgureanu, Crin Antonescu, Mugur Isărescu, Elan Schwartzenberg, dar şi pe primarul din Bragadiru, prefectul din Teleorman şi doi magistraţi.

Iar după valurile făcute în urmă cu ceva timp, Alina Petre a fost chemată din nou, joi, la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii vor să afle mai multe detalii despre scenariile lansate, săptămâna trecută, de fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Alina Petre a ajuns la sediul DNA însoţită de Florin Ghiulbenghian, omul despre care se spune că ar sta în spatele denunţurilor făcute de blondină.

“Am o problemă de constiinţă civică, pentru că am participat şi am fost martor ocular la nişte evenimente, fapte. Eu am suspiciunea că ar constitui fapte de corupţie. Vorbim despre fals în declaraţiile de avere, uz de fals, declaraţii false în inscrisuri private, trafic de influenţă, etc. Sigur că deţin probe. Avem acte obţinute, înscrisuri, etc.”, a fost mesajul transmis de Alina Petre în momentul în care a depus denunţurile la DNA.

Fosta noră a lui Măgureanu a depus mai multe denunţuri şi la DNA Ploieşti, dar şi o plângere la Secţia 3 Poliţie, susţinând că a fost ameninţată de persoane implicate în dosarul Romprest.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version