Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, joi, să-i achite definitiv pe inculpaţii din dosarul Loteria II, printre care afaceristul George Copos, fostul patron al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

copos

Cei doi erau acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni în parteneriat cu alţi reprezentanţi ai companiei Ana Electronic, condusă de Copos. Inculpaţii au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti în iunie anul trecut, dar procurorii au depus apel.

Iar joi, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis că o parte dintre fapte nu există, iar în cazul altora a intervenit prescripţia, astfel că toţi cei implicaţi în dosar au fost achitaţi definitiv.

George Copos a fost trimis în judecată în decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani; fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă; dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Camelia Voiculescu a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Părţile erau acuzate de manipularea pieţei de capital. Printre altele, oamenii legii susţineau că cei de la Ana şi cei de la Grivco au făcut mai multe tranzacţii cu terenuri şi imobile pentru a spăla banii obţinuţi ilegal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version