Starea de alertă va fi prelungită de Guvernul Orban pentru a 5-a lună, după cele două de stare de urgență decretate de președintele Klaus Iohannis, începțând cu 16 martie, când a debutat pandemia de coronavirus în România. 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat joi, la Piteşti, că va propune încă o lună de stare de alertă.

„După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Nelu Tătaru a precizat că propunerea va fi de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile.

Aceasta înseamnă că starea de alertă va acoperi 30 de zile de la începerea școlii, dar și precampania electorală, cel puțin, pentru alegerile parlamentare, ce vor avea loc în 6 decembrie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version