Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea OUG nr. 139/2022 prin care Guvernul Ciucă le-a prelungit mandatele care le-au expirat unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în frunte cu președintele Autorității, Dumitru Chiriță.


La 23 octombrie anul trecut expirau mandatele deţinute de patru membri ai Comitetului de reglementare al ANRE, respectiv cele ale preşedintelui Dumitru Chiriţă, vicepreşedintelui Nagy-Bege Zoltan şi ale membrilor Cornelia Sulger şi Gabriel Gheorghe. 

Astfel, Guvernul Ciucă și, mai apoi, majoritatea parlamentară PNL-PSD-UDMR a prelungit cu 6 luni valabilitatea acestor mandate.

În expunerea de motive a actului normativ se arată că acest comitet, format din 7 membri, poate funcţiona în mod regulamentar doar în prezenţa a patru dintre aceştia.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version