Preşedintele Klaus Iohannis va chema la consultări, săptămâna viitoare, reprezentanții partidelor parlamentare, pe tema referendumului care va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

 
Șeful statului a anunțat luni că va trimite săptămâna aceasta Parlamentului o scrisoare privind o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului.
 
“Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, Justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus şeful statului,  la Palatul Cotroceni.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version