Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, într-un mesaj cu ocazia Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, că „din păcate, Dosarul Revoluţiei nu are încă un deznodământ”, iar „până când justiţia nu va fi înfăptuită, nu putem discuta despre deplina reconciliere cu trecutul dureros”.


„Din păcate, Dosarul Revoluţiei nu are încă un deznodământ, iar această situaţie pătează memoria celor care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. Până când justiţia nu va fi înfăptuită, în lipsa unei concluzii clare şi concise asupra vinovaţilor şi a asumării răspunderii faţă de victime, nu putem discuta despre deplina reconciliere cu trecutul dureros”, a arătat şeful statului.

Iohannis a arătat că „cele patru runde de alegeri de anul viitor reprezintă un veritabil exerciţiu democratic”.

„În urmă cu 34 de ani, fii şi fiice, fraţi, surori, părinţi, bunici şi prieteni şi-au pierdut viaţa în luptele crâncene pentru a câştiga libertăţi şi drepturi, inclusiv acela de a vota. Datorită jertfei lor supreme, astăzi avem posibilitatea de a participa activ şi fără constrângeri la procesul democratic. Exercitarea dreptului de vot este o datorie faţă de memoria celor care şi-au riscat propriile vieţi pentru idealurile naţionale, dar şi o responsabilitate pentru asigurarea unui viitor prosper pentru ţara noastră”, a adăugat el.

Iohannis: „Revoluţia din Decembrie 1989 reprezintă momentul în care aspiraţia de zeci de ani a românilor pentru libertate a reuşit să doboare comunismul, dezvăluindu-i barbaria în faţa întregii lumi”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version