“Nu am discutat cu Kovesi pe Legile Justiţiei”!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o şedinţă informală cu presa, că “există un risc de activare a Articolului 7 şi în cazul României din partea instituţiilor europene, din cauza legilor Justiţiei”, iar “ministrul Justiţiei (Tudorel Toader -n.r.) mă evită”.

Şeful statului a precizat că nu înţelege atitudinea ministrului faţă de aceste modificări, mai ales că este o persoană din sistemul de justiție.

Klaus Iohannis a evitat să spună care vor fi pașii pe care îi va urma după ce va primi la promulgare legile modificate – nr, 303/2004, nr. 304/2004, nr. 317/2004 și Legea ANI.

Preşedintele a spus însă că cei care au în acest moment pârghiile de a face ceva se manifestă chiar vocal, şi că, la rândul lui, o va face la momentul potrivit.

În ceea ce priveşte referendumul pe Legile Justiţiei, anunţat încă de la începutul anului, după scandaloasa OUG 13, șeful statului a spus că nu este ultimul as pe care îl are în mânecă: “Aştept pentru când va fi…”.

Iohannis a afirmat că „trebuie să fii căzut din lună” să consideri că nu vor exista efecte ale adoptării acestor legi, „în mod netrasparent” şi să ai impresia că nu vor fi urmări.

„Nu vom fi mai respectaţi şi nu se va considera că am consolidat statul de drept, astfel”, a spus şeful statului, arătând că şi adoptarea, în primăvară a Ordonanţei 13 a produs efecte grave în percepţia externă.

„A rămas percepţia că suntem o ţară care încearcă să fenteze”, a mai spus preşedintele Iohannis.

 

Întrebat dacă a discutat despre modificarea Legilor Justiţiei cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, dar şi cu şefii Parchetelor, şeful statului a răspuns: „Nu. Instituţional, nu am ce să vorbesc cu ei. Ministrul Justiţiei (Tudorel Toader – n.r) trebuia să discute cu ei.”

Amintim că Senatul a votat marți, în calitate de for decizional, proiectul care modifică Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, iar miercuri, modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Una dintre prevederile din această a doua lege se referă la înființarea unei secţii pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Această structură a primit competenţe pentru orice infracţiuni săvârşite de magistraţi.

totodată, luni seară a fost dat votul final, tot în Senat, pe Legea de modificare a Legii ANI, prin care 675 de incompatibili sau prinși în conflict de interese, cu hotărâri definitive în instanță, au fost, practic, grațiați.

Miercuri seară, în Senat va fi votat și proiectul de modificare a Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM.

Modificările legilor Justiției s-au făcut fără consultări cu corpul magistraților, astfel că de câteva zile au loc proteste ale magistraţilor la mai multe instanţe din ţară.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version