Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, restricţiile de circulaţie noaptea şi cele privind programul agenţilor comerciali. Anunțul a fost făcut, joi seară, de preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a spus însă că eliminarea obligativității purtării măştii de protecţie în exteriorva avea câteva excepţii, respectiv pieţele, târgurile şi staţiile de transport public în comun.

„Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior cu câteva excepţii – pieţe, târguri şi staţiile de autobuz. (…) În aer liber se renunţă la mască”, a spus şeful statului, joi, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Decizia relaxării restricțiilor a fost convenită de Iohannis la întâlnirea cu premierul Florin Cîțu și mai mulți miniștri, cu şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
 
Noi ținte de vaccinare
 
Au fost stabilite noi ținte de vaccinare: 5 milioane de persoane – până la la 1 iunie, 6 milioane – la 1 iulieși 7 milioane –  la 1 august.

„Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul. Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm”, a precizat președintele.
 
Măsuri de relaxare de la 1 iunie:
  • Nunțile, botezurile, mesele festive se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.
 
 
„E foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală”
 
Klaus Iohannis a mai spus că „este „foarte probabil” ca anul şcolar „să se încheie cu toţi elevii în şcoală”, având în vedere că majoritatea localităţilor se apropie de scenariul verde.
 
„Noi păstrăm în continuare normele care ţin de rata de incidenţă. Avem scenariul verde, galben, roşu, în continuare. Aceste lucruri se aplică ca până acum. Este previzibl ca, în următoarele săptămâni, majoritatea localităţilor să intre în scenariul verde şi majoritatea elevilor să se reîntoarcă fizic în şcoli. E foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală. Este de dorit ca anul şcolar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinaţi”, a precizat el.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version