Președintele Klaus Iohannis a pus-o la punct marți seară pe Viorica Dăncilă, după ce aceasta i-a transmis într-o scrisoare că îl va invita la ședințele de Guvern atunci când va considera ea de cuviință, anunțându-l, totodată, că este liber să citească pe site-ul Executivului agenda de lucru.
”Guvernul este obligat să-mi trimită întreaga agendă, mie, președintelui României. Nu mă trimite doamna prim-ministru să citesc site-ul Guvernului României. Ordonanța 13 nu a fost publicată în absolut nici un fel”, a declarat șeful statului, amintind că “ultima dată când s-a dat o astfel de ordonanță am avut aproape o revoluție”.
Dăncilă îi transmite lui Iohannis că o să-l cheme ea la Guvern dacă consideră necesar
“Deci o problemă majoră de ordine publică. După ce se dă amnistia și grațierea este posibil să avem probleme de ordine publică. Aste nu e incitare, este ce am avut ultima dată când pe agenda ocultă a guvernului a fost promovat un act de amnistie și grațiere. Nu putem merge înapoi în perioada partidului stat”, a insistat Iohannis.
”Este trist, foarte trist. Pe de altă parte, toate sondajele și discuțiile ne arată că românii sunt proeuropeni, vor locuri de muncă, iși doresc o justiție dreaptă, stat de drept. Iată că PSD sub Dragnea a juns în opoziție cu românii (…) Faptul că România a ajuns din nefericire să discute public dacă să dăm amnistie și grațiere pentru politicieni, infractori, corupți este inimaginabil. Când la revoluție am luptat pentru stat de drept, pentru o democrație în stil european, arată că acest partid nu este pe calea pe care și-o doresc majoritatea românilor”, a acuzat președintele Klaus Iohannis.
Totuși, el și-a exprimat încrederea că nu se va adopta OUG privind amnistia și grațierea: ”Nu cred că se va da o astfel de ordonanță. Chiar cred că mai există oameni responsabili și lucrurile nu vor deraia. Dacă apare această ordonanță ar fi un derapaj groaznic de la democrație”.