Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Inspecția Judiciară o verifică pe judecătoarea care l-a citat în sală pe studentul omorât cu mașina de Vlad Pascu drogat, la 2 Mai / 

Breaking News:

Iohannis pleacă de Ziua Națională în Dubai, să alăture România „Alianței Solare”

Președintele Klaus Iohannis pleacă în Dubai de Ziua Națională a României, 1 Decembrie, imediat după recepția de la Palatul Cotroceni, pa care a devansat-o pentru ora 14.00.

Iohannis va sta la Dubai în perioada 1-4 decembrie, după cele zece zile petrecute în turneul din Africa, încheiat marți.

Președintele va susține „declarația națională la cea de-a 28-a Conferință a Statelor parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfășura în Dubai, Emiratele Arabe Unite”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Reuniunea  se desfășoară în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie.

Tot pe 2 decembrie, Iohannis va participala Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alți șefi de stat și de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziția climatică justă.

În aceeași zi, șeful statului va fi prezent la un eveniment de promovare a inițiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susține la COP28. El „va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securității energetice și în procesul global al decarbonizării”.

Pe 3 decembrie, Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianța Solară Internațională. „În mesajul său, va evidenția, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianță de state care promovează extinderea energiei solare”.

„Pe 4 decembrie, Președintele României, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovației Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanță este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acțiunea climatică eficientă are nevoie de investiții, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri și implicarea universităților în dezvoltarea unor noi tehnologii și soluții climatice”, mai precizează Președinția.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv