Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu au inaugurat luni, la București, sediul Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC).

La eveniment au fost prezenți ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, Maros Sefcovic. 

Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea şi interesul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al partenerilor noştri la nivel internaţional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările şi ameninţările, inclusiv din registrul neconvenţional, la adresa statelor şi societăţilor care fac parte din comunitatea europeană şi euroatlantică de valori se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut. Este, aşadar, necesar ca vigilenţa noastră, pe toate palierele, să crească. Şi avem nevoie, prin urmare, de conceptele şi instrumentele de acţiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Rezilienţa este un astfel de concept esenţial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar”, a arătat preşedintele în alocuţiunea sa.

„Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii NATO şi UE”, a declarat, la rândul său, premierul Florin Cîţu.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a salutat decizia României de a înfiinţa E-ARC, și-a exprimat convingerea că acesta „va aduce o contribuţie semnificativă” la aprofundarea dezbaterii şi operaţionalizării rezilienţei la nivel de societate.

E-ARC va aduce o contribuţie semnificativă la creşterea rezilienţei României, a NATO şi a UE, urmând să genereze „avantaje palpabile” în privinţa securităţii, a declarat și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version