Laura Codruța Kovesi și-a câștigat în instanță gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce îi fusese anulat în toamna anului trecut, printr-o oronanță de urgență, de ministrul Justiției, Tudorel Toader, iar Secția pentru procurori a CSM a trebuit să se conformeze actului normativ și să nu îi acorde acest grad profesional fără concurs, doar în virtutea faptului că a fost procuror general al României.

Kovesi a atacat decizia CSM la Curtea de Apel București, care iată că i-a dat câștig de cauză.

“Admite cererea. Anulează hotărârea 673 din 06.11.2018 a Consiliului Superior a Magistraturii Secţia pentru Procurori. Obligă pârâtul să emită hotărârea prin care să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2019”, se arată în minută.

Decizia nu este însă definitivă.

Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA printr-un decret emis, pe 9 iulie, de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Secţia pentru procurori a CSM a decis ca aceasta să se întoarcă la DIICOT Sibiu, unde a activat înainte de a fi numită, în anul 2006, în funcţia de procuror general al României.

Însă procurorul general Augustin Lazăr a decis ca Laura Codruţa Kovesi să fie delegată la Parchetul General – Serviciul de îndrumare şi control.

Pe 15 octombrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara că Laura Codruţa Kovesi trebuie să plece de la Parchetul General dacă nu are grad profesional corespunzător, conform noilor reglementări introduse prin ordonanţa de urgenţă de modificare a legilor Justiţiei.

‘Pentru procurorii de la DNA şi DIICOT se prevăd nişte condiţii: vechime în profesie, să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună conduită, să aibă o pregătire profesională. La procurorii de la PICCJ nu era prevăzut decât criteriul vechimii în muncă. Prin ordonanţa de urgenţă am introdus un alineat nou, în care spunem că, pentru a fi numiţi în cadrul PICCJ, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă şi gradul profesional egal cu cel corespunzător cu al parchetului de pe lângă curtea de apel. Dacă (Kovesi – n.r.) are gradul de tribunal, nu poate să rămână la PÎCCJ, pentru simplul motiv că ar sări de la tribunal la PICCJ, peste curtea de apel’, declara atunci Tudorel Toader.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version