“Tupeul” şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a cere arestarea în lipsă a cetăţenilor israelieni Benny Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Shevez şi Moshe Agavi nu a rămas fără urmări.

kovesi 2

Decişi să i-o plătească, într-un dosar în care oricum s-a spus că România este prea mică pentru a obţine arestarea în lipsă a celor patru israelieni, afaceriştii amintiţi au aruncat la înaintare firma de investigaţii private Black Cube.

Însă, conform RISE Project, acţiunile acestora au fost blocate, cel puţin pentru moment, de oamenii DIICOT, care au început ancheta asupra patru agenţi ai companiei respective. Cei patru sunt acuzaţi de spionaj, respectiv că au spart mail-urile apropiaţilor Laurei Codruţa Kovesi în încercarea de a găsi informaţii prin care să o discrediteze pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Doi dintre cei patru agenţi ai Black Cube, Ron Weiner şi David Geclowicz, au fost reţinuţi deja în România de procurorii DIICOT, iar sursa amintită precizează că vorbim despre foşti ofiţeri de informaţii ai Mossad-ului.

Alături de cei doi, în dosar mai sunt implicate nume precum Dan Zorella şi Avi Yanus şi trebuie precizat că în cadrul firmei respective a activat inclusiv Meir Dagan, directorul Mossad din perioada 2002-2011.

DNA a cerut mandate de arestare preventivă în lipsă a afaceriştilor israelieni Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benny Steinmetz şi Moshe Agavi, acuzându-i de implicare în Mafia retrocedărilor ilegale, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv solicitările respective.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version