Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a criticat aspru “lipsa de fermitate în punerea în executare a hotărârilor judecătorești”, arătând cazul puşcăriaşilor cu gulere albe scriu lucrări cu caracter științific îndoielnic, în fața cărora “ar trebui să se încline până și Balzac”.
Stanciu s-a arătat revoltată de deciziile de eliberare condiţionată date cu prea multă uşurinţă (de instanţele mici din localităţile aflate în zona penitenciarelor – n.r.) deţinuţilor condamnaţi (în majoritate de magistraţii instanţei supreme – n.r.) pentru fapte grave de corupție.
“Această lipsă de fermitate este manifestată, și nu trebuie să ne facem că nu o observăm, prin ușurința cu care persoane condamnate la închisoare pentru săvârșirea unor fapte grave de corupție beneficiază de reduceri de pedeapsă, uneori de reduceri mult prea mari de pedeapsă, ca urmare a scrierii unor lucrări, al căror caracter științific este, ca să fiu elegantă, cel puțin îndoielnic”, a declarat Livia Stanciu, la prezentarea bilanțului DNA pe anul 2015.
Puşcăriile – academia infractorilor
Livia Stanciu a citat dintr-un articol publicat de un cotidian britanic, în care se spunea că în România s-a înființat o adevărată “academie a infractorilor”.
“Aceste lucrări științifice, se scria într-un cotidian britanic, sunt realizări uimitoare pentru orice om. Productivitatea din penitenciare nu este fondată pe zelul academic. Asistăm în România, se spunea, la o adevărată ‘academie a infractorilor’. Oare ne place să se spună asta despre noi ca stat? Se scriu lucrări pe bandă rulantă. Infractorii folosesc prevederile legale care statuează că o lucrare științifică valorează 30 de zile de închisoare, ce se pot scădea din durata pedepsei. Oare nu cumva, și dacă ar fi să mă raportez la datele statistice prezentate de Administrația Națională a Penitenciarelor, faptul că în mai puțin de 2 ani s-au scris 440 de lucrări de către 220 de condamnați definitiv, oare acest lucru n-ar trebui să ne pună mari întrebări? Oare nu aveau dreptate britanicii când ne spuneau că în Romania, în penitenciare, există campioni ai oamenilor de știință? În fața operelor scrise de acești campioni ar trebui să se încline până și Balzac”, şi-a exprimat indignarea Livia Stanciu.
Șefa ÎCCJ a adăugat că această lipsă de fermitate în punerea în executare a deciziilor judecătorești de condamnare se manifestă și în cazul dispozițiilor care vizează recuperarea prejudiciilor ori indisponibilizarea sau sechestrarea bunurilor provenite din infracțiuni.
Recuperarea prejudiciilor, “o simplă zbatere”
“Fără această ultimă componentă a mecanismului de tragere la răspundere a persoanelor care au săvârșit fapte de corupție, întregul demers judiciar desfășurat de oamenii legii, de procurori, de judecători, nu va rămâne decât o simplă zbatere lipsită de nivelul acela de eficiență ce trebuie atins pentru a putea eradica acest fenomen extrem de grav care este fenomenul corupției”, a mai spus Livia Stanciu.
Corupţii fac eforturi uriașe pentru a se erija în victime
Președintele instanței supreme a arătat că persoanele corupte fac eforturi uriașe pentru a se “erija în victime, încercând să transforme în ochii publicului neavizat acțiunile întreprinse de justiție în acțiuni presupus abuzive împotriva lor, exercitate de către organele statului”.
“Iată de ce trebuie să nu rămânem niciodată nepăsători, să nu ne fie teamă, să luăm poziție ori de câte ori constatăm că sunt stigmatizați public, în mod nejustificat, colegi procurori sau judecători, care își asumă răspunderea instrumentării acestui gen de infracționalitate. Să nu-i lăsăm niciodată singuri și să venim în sprijinul lor, pentru că încrederea în organele statului, încrederea în general, este piatra de temelie pe care se bazează fundamentele unei societăți democratice și, cu atât mai mult, fundamentele sistemului judiciar”, insistat șefa ÎCCJ.
