Hotărârea de Guvern nr. 1.071 privind majorarea salariului minim cu 250 de lei brut/lună, începând cu 1 ianuarie 2022, de la 2.300 de lei la 2.550 lei (adică de la 1.386 la 1.524 de lei în mână), a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial (MO).

Odată cu această creștere, premierul Florin Cîțu, care încasează de 11,5 ori salariul minim, va primi în plus circa 2.500 de lei brut/lună.

Dar se vor mări corespunzător și lefurile bugetarilor, uriașe comparativ cu cele din mediul privat.

Mai mult, vor creşte și pensiile speciale, deoarece sunt bazate pe nivelul salariilor în sectorul din care provin, care la rândul lor sunt bazate pe salariul minim brut”, a explicat Claudiu Năsui.

Așadar, premierul demis Cîțu nu a eliminat taxele pe salariul minim – măsută prevăzută în programul de guvernare și care ar fi compensat scumpirile generate de inflație, ce golește buzunarele celor mai săraci români.

Hotărârea de Guvern a fost adoptată luni, cu o zi înaintea demiterii acestuia prin moțiune de cenzură.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut
pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru
un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră”, prevede HG nr. 1.071.

Salariul minim pentru studii superioare, eliminat

Totodată, salariul minim diferențiat pentru studii superioare nu mai figurează în Hotărârea Guvernului, astfel că acesta va dispărea din ianuarie 2022. În hotărârea precedentă, HG nr. 4/2021, Guvernul Cîțu a înghețat la 2.350 de lei salariul minim pentru studii superioare.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat la briefingul de presă că aproximativ 1,2 milioane de angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim, ceea ce înseamnă 22,9% din cei 5,6 milioane de salariaţi activi.

Turcan: „Reducerea contribuțiilor nu se face de azi pe mâine”

Întrebată cum explică faptul că prin această majorare a salariului minim angajatului îi revin 138 de lei, iar statului 118 lei, Turcan a răspuns candid: „Acesta este sistemul de contribuţii în momentul de faţă în România”.

„Împreună cu Ministerul Finanţelor avem deja un calendar de reducere a contribuţiilor, însă (…) modificarea nivelului de taxare şi de contributivitate nu se face de azi pe mâine. Economia României este în dificultate, venim după cea mai severă criză economică generată de criza sanitară”, a precizat ministrul Muncii.

Turcan a respins propunerea lui Claudiu Năsui (USR), ministrul demisionar al Economiei, privind aplicarea programului „taxe zero pe salariul minim”, aflat în programul de guvernare.

„În momentul de faţă avem parteneriat doar cu UDMR în guvern şi aceasta este o măsură care venea de la USR. Aşadar, nu mai are cine să o susțină în guvern, iar noi până în momentul de faţă nu am discutat-o”, a invocat ea.

VIDEO. Noul ministru al Finanțelor habar n-are cât e salariul minim. Vîlceanu: „Nu are cum să fie 1.300”

Claudiu Năsui a explicat că singura soluție pentru a-i scăpa pe români de sărăcie este eliminarea taxelor pe salariul minim, taxe care sunt cele mai mari din UE.

Năsui: „Creşterea salariului minim brut este o armă a statului; îţi ia jumătate din el”

„Politicienii vor creşterea salariului minim brut pentru a ne lua mai mulţi bani din buzunar şi a-şi creşte propriile venituri. Creşterea salariului minim brut este o armă a statului pentru a lua mai mulţi bani din privat. Salariul minim care contează este salariul minim net. Acela care ajunge să fie mic pentru că statul îţi ia jumătate din el”, a transmis pe 8 septembrie, pe Facebook, Claudiu Năsui.

„Dacă un guvern chiar vrea să ajute românii să iasă din sărăcie, nu ar mai creşte salariul minim brut. Ar reduce povara fiscală pe muncă. De exemplu, ar face primii 200 de lei neimpozitabili. Creşterea salariului net ar fi aceeaşi doar că nu ar mai creşte toate cheltuielile statului. Soluţia liberală pentru a creşte salariile este reducere impozitării muncii”, a explicat el.

Năsui a precizat că majorarea salariului minim „înseamnă automat creşterea salariilor tuturor bugetarilor”.

„De ce? Pentru că toate salariile la stat sunt multiplii de salariu minim. De exemplu, premierul are de 11,5 ori salariul minim. Dacă creşte salariul minim brut cu 100 de lei, automat va creşte salariul premierului cu 1.150 de lei pe lună. Şi nu doar al lui, al tuturor bugetarilor. E chiar mai tare. Creşterea salariului minim brut înseamnă şi creşterea pensiilor speciale. Pentru că mai toate pensiile speciale sunt bazate pe nivelul salariilor în sectorul din care provin, care la rândul lor sunt bazate pe salariul minim brut”, a arătat Claudiu Năsui.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version