Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat vineri că nu a primit încă nicio candidatură pentru funcția de procuror general, deoarece procedura a fost lansată de doar două zile, dar criteriile de integritate ale candidaților sunt clare: trebuie să fie “albă ca zăpada”.
“Magistratul, care este cel chemat să judece dacă este judecător, sau procurorul, cel chemat să urmărească penal, trebuie să fie ‘albă ca zăpada’. Înainte să judeci sau să-i urmărești penal pe alții, trebuie să fii tu un reper moral în societate”, a spus Raluca Prună, la B1TV.
Despre rolul CSM în procedura de numire a șefilor de parchete, Raluca Prună a arătat că “în prezent, din 28 de state membre ale UE, sunt 17 state, printre care și România, în care propunerea se face de către Executiv, prin ministrul de Justiție, sau de către premier, și doar un singur stat, Bulgaria, unde propunerea pentru funcția de procuror general este făcută de CSM”.
“Ceea ce s-a discutat în spațiul public este să mutăm propunerea de la ministrul Justiției la CSM, evident numirea urmând a fi făcută direct de către președinte. Tot pentru a evoca un model european, singurul stat din UE care are o asemenea procedură este Bulgaria. Deci, în Bulgaria avem procedura propunerii la Consiliul Judiciar. Nu vreau să fac judecăți de valoare, dacă este o procedură mai bună sau nu. Și Bulgaria face obiectul unei verificări (MCV — n.r.) și raportul pentru Bulgaria nu notează progrese deloc. Există și o a treia școală de gândire, care s-a materializat printr-o propunere legislativă depusă la Senat, în data de 2 februarie, care scoate complet și Executivul, prin ministrul de Justiție, și președintele, urmând ca propunerea și numirea să fie făcută de CSM. Aici aș dori să afirm că am fi singulari în UE. Nu poți într-un stat de drept, în care trebuie să ai un echilibru între puterile statului, să lași una din acele puteri absolut fără niciun fel de control din partea celorlalte două”, a explicat ministrul Prună.
Ministerul Justiției a lansat în urmă cu două zile procedura de recrutare a unui nou procuror general al României, funcție rămasă vacantă după demisia lui Tiberiu Nițu, urmărit penal de DNA în dosarul coloanelor oficiale.
MJ a publicat criteriile pentru ocuparea funcției de procuror general și calendarul estimativ al procedurii.
“Doresc să încurajez procurorii să participe într-un număr cât mai mare la această procedură de selecție în vederea propunerii pentru numirea în cea mai înaltă funcție în Ministerul Public și îi asigur pe toți cei care prin rezultatele lor au dovedit integritate și imparțialitate, precum și un înalt nivel de profesionalism că vor avea șanse egale”, declara atunci ministrul Justiției, Raluca Prună.
Potrivit art. 54. alin. 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, numirea în funcția de procuror general se face de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.