Ministerul Justiţiei (MJ) a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru transpunerea Directivei Uniunii Europene privind restructurarea şi insolvenţa. (Vezi documnt la finalul articolului)


„Punem în dezbatere publică un proiect de lege aşteptat şi necesar mediului de afaceri. Acesta vine cu o regândire structurală şi conceptuală a mecanismului de prevenire a insolvenţei”, a precizat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, conform unui comunicat al MJ.

Conform MJ, întrucât acest mecanism, în reglementarea în vigoare, s-a dovedit ineficient şi neatractiv, se propun prin proiectul de lege proceduri clare, simple şi eficiente, care să încurajeze companiile şi creditorii să apeleze la restructurare încă de la primele semne de dificultate. Cresc, astfel, şansele de redresare a afacerilor, sunt salvate locuri de muncă şi valoarea din companiile româneşti.

Proiectul prevede o nouă procedură de pre-insolvenţă, în cea mai mare parte a sa extrajudiciară, acordul de restructurare preventivă şi reconstruieşte, în lumina standardelor Directivei, concordatul preventiv.

„Suspendarea pe o perioadă determinată a executărilor silite, regula păstrării de către debitor a administrării afacerii, cerinţe de vot echilibrate, procedură suplă de confirmare de către instanţă a rezultatelor negocierilor sunt doar câteva dintre instrumentele care ne aşteptăm să aducă eficienţă acestor proceduri. Sunt create, în spiritul Directivei, garanţii adecvate pentru creditori, care să le confere încredere pentru a finanţa o restructurare a afacerii şi să le asigure o recuperare a creanţelor superioară celei din insolvenţă”, mai spune MJ.

Ministerul Justiţiei anunţă că va susţine adoptarea cu celeritate a acestei legislaţii privind procedurile de restructurare şi va sprijini crearea mecanismului de avertizare timpurie a debitorilor aflaţi în dificultate. 

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiției, str. Apolodor, nr.17, sector 5, București, pe fax, la nr. 037 204 1195 sau la adresele de e-mail: dean@just.rocrosianu@just.rohdumitrescu@just.ro până la data de 9 aprilie 2021.

Download (DOCX, Unknown)

Download (DOCX, Unknown)

Download (DOCX, 19KB)

Download (DOCX, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version