Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Camera Deputaților a dat votul final pe data alegerilor locale: 27 septembrie / EXTERNE: Austria impune carantinarea românilor /

Breaking News:
 

Motivare CCR: Senatul a schimbat total legea adoptată de Cameră privind învăţământul online

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii adoptată de Camera Deputaţilor privind învăţământul online, astfel ă a fost încălcat principiul bicameralismului.


„Este evidentă lipsa oricărei legături a formei legii adoptate de Camera decizională cu iniţiativa legislativă şi forma legii adoptată de Camera de reflecţie. Cele două forme constituie, practic, două legi diferite, aceasta fiind o situaţie tipică în care o singură Cameră a Parlamentului a legiferat. În concluzie, întrucât intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii adoptate de prima Cameră, iar textele adoptate nu au făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu au fost dezbătute în Camera de reflecţie, legea
adoptată încalcă principiul bicameralismului. Astfel fiind, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile autorului sesizării, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii, în ansamblul său”, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea actului normativ.

În motivarea publicată marţi se mai menţionează că au fost încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la termenul de intrare în vigoare.

„Curtea observă, în acest sens, că art. III din legea criticată stabileşte că ‘prin derogare de la prevederile art.5 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei legi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.’ În acord cu susţinerile autorului sesizării, Curtea constată că textul legal citat încalcă prevederile art.78 din Constituţie, potrivit cărora ‘Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.’ (…) Ca urmare, întrucât stabileşte intrarea în vigoare a legii înaintea împlinirii termenului prevăzut de art.78 din Constituţie, art.III (…) este neconstituţional, contravenind textului constituţional de referinţă menţionat”, precizează CCR.

Curtea Constituţională a admis, pe 27 mai, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu.

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii au decis că Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională în ansamblul său, hotărârea fiind luată cu unanimitate de voturi.

Legea criticată completează Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie. Prin completările propuse se urmăreşte crearea cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv