Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Nicuşor Dan se disculpă în scandalul scurgerii de informații de la vila „Împăratului”: „Nu am dat nimănui planurile interioare din autorizația de construire”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a disculpat, miercuri, în privința scurgerii de informații din autorizaţia de construire pe care a semnat-o, în 9 iulie 2023,  pentru lucrările de renovare a vileide protocol din Bulevardul Aviatorilor, spunând că nu a dat „nimănui” planurile de reamenajare interioară – referindu-se, evident, la jurnaliștii de la Recorder care au dezvăluit schițele proiectului faraonic de 7 milioane de euro.

Iată explicațiile primarului Nicușor Dan, în conferința de presă:

„Această clădire face parte dintr-o zonă construită protejată, competenţele de emitere a autorizaţiilor de construire sunt împărţite în Bucureşti, conform legii, între primarul municipiului şi primarii de sector. (…) Noi dăm pe zone protejate. Am primit o cerere, aşa cum primim orice cerere de emitere de autorizaţie de construire, am verificat că lucrările sunt exclusiv interioare, mai puţin o scară exterioară care nu se vede din stradă. Şi a fost un proiect pe care, evident, colegii mei l-au verificat şi pe care eu l-am semnat.

Discuţia este că noi avem o lege cu privire la ce este public cu privire la o autorizaţie de construire. Şi legea pe chestiunea asta este foarte bună. Ea spune că este publică faţada, aşa-numitul plan de situaţie, adică cât din terenul respectiv este ocupat şi mai sunt publici coeficienţii de genul ce suprafaţă este construită, cât are subsolul, cât este suprateran. Încă de acum câteva luni am primit de la mai multe instituţii de presă solicitări de informaţii cu privire la această autorizaţie şi am răspuns tuturor conform legii şi am dat informaţiile legale: faţada, planul de situaţie şi ceilalţi coeficienţi. Nu am dat nimănui planurile interioare”, a explicat edilul.

Întrebat dacă ştie în ce scop se renovează această vilă, dacă este pentru președintele Klaus Iohannis, Nicuşor Dan s-a rezumat să răspundă că solicitarea a fost făcută din partea RA APPS: „Noi am verificat că nu se pune cine ştie ce suprafaţă pe faţadă, dacă există memoriul de rezistenţă. (…) Noi am primit o cerere din partea administratorului care este RA APPS şi am verificat că el este administratorul şi am dat autorizaţia”.

Ciolacu, de la „așa e legea”, la „RA-APPS suportă cheltuielile” de 7 milioane de euro pentru vila „Împăratului”

Din extrasul de Carte Funciară reiese faptul că proprietatea de pe Aviatorilor este amplasată pe un teren de 1.110 mp și constă din trei imobile: clădire birouri (S+P+1E) cu suprafața construita la sol de 475 mp și suprafață construită desfășurată de 1.265 mp, un garaj cu suprafața construită desfășurată de 43 mp și o cabină poartă cu suprafața de 23 mp.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv