Pensia specială acordată de majoritatea parlamentară PSD+ALDE în toamna anului trecut Avocatului Poporului și adjuncților săi este neconstituțională, a decis miercuri CCR.

Hotărârea CCR, luată cu majoritate de voturi, a stabilit că pensia specială a lui Victor Ciorbea – de aproape 30.000 de lei – este neconstituțională, deoarece nu se poate raporta la venitul unui judecător CCR. 

Astfel, Victor Ciorbea pierde pensia specială stabilită prin lege în 15 octombrie 2018 de Senat – for decizional. Legea a fost adoptată de Parlament la inițiativa senatorului PSD Şerban Nicolae şi a deputaţilor PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.

Legea a fost atacată la CCR de președintele Klaus Iohannis.

“”Spre deosebire de pensia stabilită pentru judecătorii Curţii Constituţionale, legea criticată acordă pensie specială atât pentru Avocatul Poporului în funcţie, cât şi pentru persoanele care au exercitat în trecut această funcţie, fiind neclar dacă acest drept se cuvine inclusiv persoanelor care au deţinut funcţia de Avocat al Poporului şi au pierdut această calitate datorită revocării lor din funcţie de către Parlament ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, în condiţiile stabilite de lege”, a reclamat Iohannis.

Șeful statului a atacat și actualizarea pensiei Avocatului Poporului în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale, precum şi pensia anticipată de care ar putea benficia adjuncţii Avocatului Poporului.

Totodată, Iohannis critică faptul că iniţiatorii proiectului care modifică Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului nu precizează care este impactul bugetar al actului normativ.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version