Zeci de poliţişti de la Secţia Economică, mascaţi şi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au luat cu asalt, joi dimineaţa, Hotelul Marriott din Capitală.
Din primele informaţii reiese că oamenii legii verifică mai multe birouri, în incinta hotelului având sediul şi Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, care de altfel se ocupă şi cu administrarea Hotel Marriott.
De altfel, se spune că principalii vizaţi de anchetă sunt Gregor Aufhauser, directorul general al companiei, şi Kathrin Brettschneider, directorul financiar al societăţii.
Cei doi sunt bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală în perioada 2008-2015, prejudiciul fiind estimat în acest moment la 7,5 milioane de lei.
Conform procurorilor care instrumentează dosarul, “din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2008 – 2015, în documentele contabile ale SC S.C.H.G. SRL, au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi şi pierderi din diferenţe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu SC S. SRL, cu justificarea falsă ca acest contract este garantat de Statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei (echivalentul a aprox. 1.685.000 EURO)”.
Reprezentanţii hotelului susţin că percheziţiile nu tulbură activitatea clienţilor.