Zeci de poliţişti bucureşteni şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti participă, luni dimineaţa, la 35 de percheziţii efectuate în Bucureşti, Ilfov, Constanţa şi Prahova.

sursa foto: jurnalmm.ro
sursa foto: jurnalmm.ro

Oamenii legii au luat la puricat punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale, dar şi domiciliile unor suspecţi în evaziune fiscală cu materiale de construcţii.

Conform procurorilor, “din cercetări a reieşit că, în perioada 2012–2013, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, ar fi creat şi implementat un circuit evazionist, în cadrul căruia, prin interpunerea pe lanţurile de tranzacţionare a mărfii (materiale de construcţii) a mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.

Suspecţii vor fi duşi la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Procurorii vorbesc deja de un prejudiciu de cel puţin 3,8 milioane de lei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version