Zeci de polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți participă, luni dimineața, la opt percheziții domiciliare efectuate pe raza județelor Mehedinți și Dolj, dar și în municipiul București.

Sunt vizate locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furturi din locuințe și înșelăciune.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2016, cei în cauză ar fi sustras bani și bijuterii din locuințele mai multor persoane prin metoda ”împrietenirii”. De asemenea, ar fi indus și menținut în eroare o persoană căreia i-au oferit spre vânzare o statuie presupusă a fi din aur.

10 suspecți urmează să fie conduși la sediul IPJ Mehedinți, pentru a fi audiați. Doi dintre suspecți, unul din Mehedinți și unul din Argeș, urmează să fie aduși cu însoțitor.

Prejudiciul înregistrat în acest dosar se ridică în acest moment la 50.000 de lei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version