Zeci de poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi de la Direcţia Operaţiuni Speciale şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş participă, miercuri, la efectuarea a nouă percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale şi instituţii nebancare din judeţele Argeş şi Mehedinţi.

sursa foto obiectivbr.ro

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie – octombrie a.c., cei vizaţi ar fi obţinut, în mod fraudulos, sume de bani, cu titlu de împrumut, de la şase instituţii financiare nebancare de tip C.A.R., pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit.

Prejudiciul cauzat este de peste 150.000 de lei, reprezentând sumele de bani nerambursate.

La acţiune participă poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul IPJ Argeş şi Mehedinţi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version