Zeci de polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Călărași și de la Direcția Operațiuni Speciale participă, luni dimineața, la 18 percheziții efectuate în județul Călărași și în municipiul București.

sursa foto marketingromania.ro

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.

Din cercetări au reieșit indicii că, începând din anul 2016, membrii unei grupări ar fi desfășurat ilegal activități de preluare, desfacere, deținere, depozitare și vânzare de țigarete și de tutun mărunțit, prelucrat cu ajutorul unor instalații artizanale. Ulterior, produsele accizabile ar fi fost comercializate de membrii rețelei pe raza județului Călărași sau în județele limitrofe.

Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 2.800.000 de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul I.P.J. Călărași, pentru audieri.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version