Procurorii DIICOT din Pitești și polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vâlcea au efectuat, marți, trei percheziții domiciliare în județele Alba, Sibiu și Vâlcea.

sursa foto: romaniatv.net

Sunt vizate de percheziții opt persoane cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani. Vorbim de suspecți de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizate, fraudă informatică și spălare de bani.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2005, persoanele bănuite ar fi organizat licitații online în care ar fi oferit fictiv spre vânzare autoturisme, telefoane, dar și alte bunuri, încasând ulterior banii, fără a livra persoanelor vătămate produsele. Faptele au fost comise în Franța, Austria, Belgia, Marea Britanie și Germania, iar prejudiciul se ridică la 75.000 de euro.

În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane, laptopuri, stick-uri, un hard extern și mai multe înscrisuri bancare, iar trei dintre persoanele bănuite au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti în vederea audierii și dispunerii eventualelor măsuri procesuale.

La această acțiune au participat și polițiști din Alba și Sibiu și jandarmi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version