Poliția Română anunță că în fiecare din cele patru zile de vacanță de Sf. Maria, 11-14 august, aproape 10.000 de polițiști au fost prezenți pe teren pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare.

În urma activităţilor desfăşurate au fost constatate 3.304 infracţiuni, dintre care 951 contra persoanei, 1.172 contra patrimoniului și 477 la regimul siguranței rutiere.

În această perioadă, au fost surprinși în flagrant 509 autori de infracțiuni, față de 82 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 46 de persoane care erau urmărite au fost depistate de polițiști.

Au fost aplicate 30.148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.415.660 de lei, dintre care 5.047 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 23.104 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 176 pentru consum de alcool și 8.240 pentru viteză neregulamentară.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 350.472 de lei, au reţinut 1.994 de permise de conducere, dintre care 240 pentru consum de alcool şi 655 pentru viteză, fiind retrase 534 de certificate de înmatriculare auto.

Și marți polițiștii sunt la datorie, de această dată în special pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version