Zeci de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti Poliţia Sectorului 4 – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, participă miercuri la efectuarea a cinci percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti.

sursa foto voceatransilvaniei.ro

Patru persoane urmează să fie audiate într-o cauză privind comiterea infracţiunii de şantaj.

În fapt, în cursul lunii octombrie a.c. reprezentanţii unei societăţi comerciale prestatoare de servicii au sesizat faptul că primesc multiple ameninţări şi că site-ul firmei este atacat în diverse forme, pentru a nu-şi mai desfăşura activitatea comercială.

Din investigaţiile efectuate în cauză şi în urma administrării materialului probator a reieşit că bănuiţii, patru bărbaţi, i-ar fi ameninţat pe reprezentanţii firmei enunţate, cu scopul de a-i determina să închidă societatea.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 4.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version