Procurorul militar Bogdan Pârlog, care s-a autosesizat și a mers în Piața Victoriei la Mitingul Diasporei, unde jandarmii au comis violențe, se află în vizorul Inspecţiei Judiciare, care a anunţat, luni, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de acesta în urma unor comentarii făcute de el într-un articol publicat în luna ianuarie.

“Ca urmare a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pârlog (…) pentru ‘manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu’, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului ‘Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar’ (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că aceasta este ‘fidelizată’ şi ‘favorabilă actualei puteri politice’, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept ‘organisme controlate de către factorul politic prin care (…) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor'”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Bogdan Pârlog este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version