Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni (13 – 26 ianuarie), publicată, luni, de ANM, arată un deficit de precipitații până duminică, urmând ca în săptămâna viitoare să fie posibile unele ploi slabe. (Vezi grafic la finalul articolului)

BANAT

Media regională a maximelor termice va fi în creștere, de la 5 grade pe 13 ianuarie la 10 grade pe 15 ianuarie.

În intervalul 16-18 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie, se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (2…4 grade).

Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -4 și -2 grade, ușor mai scăzute, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Regimul pluviometric va fi deficitar mai ales în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalul 21-24 ianuarie.

CRIŞANA

La începutul intervalului de prognoză, media regională a maximelor termice va fi de 4 grade, iar până pe 15 ianuarie se estimează o creștere a acesteia spre 9 grade.

Ulterior, media temperaturilor maxime va marca o scădere treptată astfel încât în perioada 18-26 ianuarie va deveni apropiată de valorile obișnuite (1…3 grade) pentru a doua parte a lunii ianuarie în această regiune.

Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -4 și -2 grade, ușor mai scăzute, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Regimul pluviometric va fi deficitar mai ales în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată după data de 21 ianuarie.

TRANSILVANIA

Media regională a maximelor termice va fi în creștere de la 3 grade pe 13 ianuarie la 6 grade pe 16 ianuarie. În intervalul 17-19 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (0…2 grade).

Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -7 și -4 grade, ușor mai scăzute, spre -9 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Regimul pluviometric va fi deficitar mai ales în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe, cu o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalul 21-24 ianuarie.

MARAMUREŞ

În intervalul 13-16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 3 la 7 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an.

În intervalul 17-19 ianuarie, această medie va marca o scădere, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (0…3 grade).

Temperaturile minime, negative de-a lungul celor două săptămâni, se vor situa, în medie, între -6 și -3 grade, ușor mai scăzute, spre -8 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Îndeosebi în intervalul 21-24 ianuarie probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată.

MOLDOVA

În intervalul 13-18 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 7 la 2 grade, devenind apropiată de normalul aceastei perioade din an.

În continuare, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 1 și 4 grade.

Media temperaturilor minime se va situa între -4 și -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade în intervalul 24-26 ianuarie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă în prima săptămână, iar apoi, în unele zile, vor fi posibile precipitații în general slabe.

DOBROGEA

În intervalul 13-15 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea de la 7 la 4 grade, fiiind ușor mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an.

În continuare, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 2 și 5 grade.

Media temperaturilor minime se va situa între -4 și -2 grade, posibil mai scăzută, spre -6 grade în intervalul 24-26 ianuarie. Trecător vor fi condiții pentru precipitații slabe mai ales în cea de-a doua săptămână.

MUNTENIA

În intervalul 13-17 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 8 la 3 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal îndeosebi în primele zile.

În continuare, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 1 și 5 grade.

Media temperaturilor minime se va situa între -4 și -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe.

OLTENIA

În intervalul 13-17 ianuarie, media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 7 la 2 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal îndeosebi în primele zile.

În continuare, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie, oscilând între 2 și 5 grade.

Media temperaturilor minime se va situa între -4 și -2 grade, mai scăzută, spre -6 grade, în intervalul 24-26 ianuarie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă în prima săptămână, apoi în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe.

LA MUNTE

În intervalul 13-16 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 1 la 4 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În intervalul 17-20 ianuarie, această medie va marca o scădere, spre -2 grade, iar ulterior, până pe 26 ianuarie se va menține apropiată de valorile obișnuite pentru a doua parte a lunii ianuarie (-4…-2 grade).

Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 și -2 grade, în prima săptămână și între -12 și -8 grade, în cea de-a doua săptămână.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă până pe 18 ianuarie, dar începînd cu data de 19 ianuarie, temporar vor fi precipitații în general slabe.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version