Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a precizat, vineri, că semnăturile de susţinere a candidaţilor la alegerile locale din 27 septembrie pot fi strânse în format electronic.


El a participat la o dezbatere publică online pe tema proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020.

„În acest moment, există posibilitatea fizică pentru a fi strânse aceste semnături. Or, noi, ca să putem să prevenim situaţii în care unele persoane vor să susţină şi nu merg pe stradă pentru a depune listele de susţinători, am prevăzut să o poată face şi în format electronic. În acest context, am redus şi numărul de semnături de la 100 la 50, acolo unde există posibilitatea, de la 1 la 0,5%”, a declarat Mituleţu-Buică.

Șeful AEP a precizat însă că „singura validitate ca semnătura olografă este semnătura electronică calificată”.

„Drept urmare, cine nu are curaj, să nu le folosească. Cine are curaj, să-şi asume că 500 de semnături au fost strânse pe o platformă care generează aceste semnături. (…) Nu aveţi curaj, nu le depuneţi. Încercăm să aducem o facilitate suplimentară, cine are curaj, să semneze (electronic – n.r), cine nu, să folosească semnătura fizică. Suntem în stare de alertă, se pot strânge semnături în format fizic”, a mai precizat preşedintele AEP, referindu-se la utilizarea semnăturii electronice la listele de susţinători.

Întrebat ce se va întâmpla dacă președintele Klaus Iohannis decretează din nous tarea de urgență, Mituleţu-Buică a spus: „Eu vă garantez un singur lucru: dacă avem stare de urgenţă, nu vom mai avea alegeri, dacă avem stare de alertă, putem strânge şi semnături”.

Ce prevede proiectul AEP privind metrodologia

Potrivit proiectului de de hotărâre privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020 publicat de AEP, „partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi depun dosare de candidatură la birourile electorale de circumscripţie competente, pe suport de hârtie şi/sau pe suport informatic. Prin suport informatic se înţelege orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern”.

Datele susţinătorilor şi semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice şi serviciile de poştă electronică. Listele de susţinători întocmite în format electronic pot fi semnate de către susţinători cu semnătură electronică. Lista de susţinători poate conţine datele unui singur susţinător. Listele de susţinători în format electronic sunt valabile numai dacă veridicitatea datelor este atestată prin declaraţia pe propria răspundere întocmită în format electronic, dată conform legii şi semnată cu semnătură electronică calificată de către persoana care a colectat datele şi semnăturile susţinătorilor.

La alegerile locale din anul 2020, Autoritatea Electorală Permanentă pune la dispoziţia birourilor electorale de circumscripţie şi Biroului Electoral Central o aplicaţie informatică de verificare, înregistrare şi centralizare a datelor personale ale candidaţilor, mai prevede proiectul de hotărâre. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version