Casa Regală a anunţat, marţi, programul evenimentelor care vor avea loc până pe 13 august, când Regina Ana ar urma să fie înmormântată la cimitirul din Curtea de Argeş.

regina

Trupul neînsufleţit va fi adus în România marţi, 9 august, ulterior având loc funeraliile conform tradiţiei. Ceremonia de la Bucureşti va fi una catolică, în timp ce slujba de înmormântare va fi oficiată în rit ortodox.

Marţi, 9 august, la ora 15.15 trupul neînsufleţit al Reginei Ana va ajunge pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti. Ulterior va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. La eveniment sunt aşteptaţi Principesa Margareta, reprezentanţi ai Familiei Regale, membrii Casei Majestăţii Sale Regele Mihai, reprezentanţi ai instituţiilor statului şi jurnalişti, nu însă şi oameni de rând, publicul neavând acces la eveniment.

Trupul neînsufleţit al Reginei va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş de marţi, 9 august, ora 17.00 şi până miercuri, 10 august, ora 18.30. În perioada respectivă, publicul şi presa nu vor avea acces, dar sunt aşteptaţi pentru a transmite condoleanţe Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale, reprezentanţii Instituţiilor Statului, Instituţia Prezidenţială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Reprezentanţii Casei Regale atrag atenţia că accesul se va face pe baza listelor comunicate în prealabil.

Miercuri, 10 august, în cursul serii, trupul neînsufleţit va ajunge la Bucureşti pentru a fi depus la Sala Tronului din Palatul Regal. Joi, 11 august, şi Vineri, 12 august, între orele 08.00 şi 22.00, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Reprezentanţii Casei Regale atrag atenţia că cei care vin trebuie să respecte următoarele reguli: să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, în culori închise. Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase, de niciun fel. Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii. Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei. Să aibă la ei un document de identitate. Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal ori pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant. Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta. În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Sâmbătă, 13 august, în ziua înmormântării, programul va fi următorul:

Ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

Ora 11.30, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.

De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţa Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Presa va avea acces la Aeroportul Otopeni, în Sala Tronului de la Palatul Regal (joi şi vineri, la orele menţionate), în Piaţa Palatului Regal din Calea Victoriei şi în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Presa nu va avea acces la Castelul Regal Peleş. Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Regina Ana a murit luni la prânz, la vârsta de 92 de ani, într-un spital elveţian.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version